Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2010

Jurnalul unui poet Naţional - Adrian Păunescu > Ediţie de colecţie cu dvd: "Te salut, generaţie în blugi!"

Imagine
De când îmi doream documentarul astă. Îmi place foarte mult cum recită cu pasiune poetul Adrian Păunescu şi ce îmi place cel mai mult: melodia Rugă pentru părinţi. Un cadou frumos din partea ziarului Jurnalul Naţional. Cu un preţ accesibil (10 lei), dvd-ul este o istorisire a Cenaclului Flacăra, care a "decedat" cu 2 ani înainte de naşterea mea.

"Lanţul amintirilor", din 9 decembrie cu revista Taifasuri

Imagine
Filmul indian care a cucerit inimile părinţilor noştri şi le-a secat ochii de lacrimi, LANŢUL AMINTIRILOR (Yaadon Ki Baaraat 1973) va fi oferit de revista Taifasuri în data de 9 decembrie. Preţul încă nu se ştie. UPDATE 29 NOIEMBRIE: Preţul revistei + DVD va fi de 10 lei.  

Jurnalul Naţional > Dicţionar Universal Ilustrat al Limbii Române

Imagine
De azi, timp de 12 săptămâni, Jurnalul Naţional ne invită să ne încarcăm biblioteca cu Dicţionarul Universal Ilustrat al Limbii Române. Preţul primului volum este de 9,9 lei De la al doilea volum, preţul va fi de 14,99 pentru fiecare volum

Adevărul > Cele mai bune filme de Crăciun

Imagine
De astăzi începem să vedem cele mai bune filme care au ca temă principală Crăciunul (câteva dintre cele mai bune). 7 filme de succes, în special preferatele mele "Cum a furat Grinch Crăciunul" şi cele două filme din seria "Singur acasă" (se puteau şi celelalte două - 3 şi 4), La doar 12 lei pentru fiecare dvd, colecţia începe să fie preferata mea.   

Romania liberă > Pachetul "Pentru familia ta"

Imagine
Pachetul de la România liberă oferă 4 cărţi şi 2 DVD-uri:  Preţul pachetului este de 30 de lei. Pe piaţă sunt mai multe pachete, eu am gasit două, dar primul avea 2 DVD-uri pe care le am deja: 8 Mile şi Psycho. Unul dintre pachete (nr. 4) conţine: 100 de minuni ale artei si arhitecturii,vol VI; Biblioteca cunoaşterii: Arta; Biblioteca de bucate - Radu Anton Roman, vol VII; Remedii naturale şi 2 DVD-uri - Apollo 13 şi Armata celor 12 maimuţe. 

Erc Press > Mari artişti români - Gheorghe Dinică

Imagine
Zilele acestea a apărut o nouă colecţie de la Erc Press, pe care am descoperit-o azi:  Mari artişti români . În primul număr, Gheorghe Dinică . Fiecare ediţie este formată din carte A5 (48 pagini color) şi un dvd cu un film în care joacă artistul ediţiei. Cartea conţine biografia, filmografia, discografia, citate ale artistului etc. Dvd-ul care însoţeşte ediţia dedicată marelui actor conţine filmul "Craii de Curtea- Veche". La preţul de 20 de lei, ediţia merită banii. "[...] Poate acum îi preţuiţi ceva mai mult pe aceşti monştri sacri ai culturii. [...] Bucuraţi-vă că a apărut dvd-ul, că-l puteţi vedea oricând pe Gheorghe Dinică." - Florin Călinescu despre dvd . În ediţia următoare: TOMA CARAGIU .

CE? Altă porcărie?

Imagine
De curând a apărut pe piaţă o nouă revistă puţin cretină . Ea se numeşte simplu şi interogativ: CE? Destul de plictisitoare, subiecte forţate gen "Elodia", "Mădălina Manole", despre care s-au spus destule. Cel puţin 30% din conţinutul revistei este cu tentă sexuală: scandalul actorilor Anca Pandrea şi Iurie Darie, ce vedete au pozat cândva nud, ce mai fac unele vedete porno şi tot aşa. Mâine va apărea al doilea număr al acestei fiţuici, care costă 3 lei (când adevărata valoare este de doi lei - la figurat).  

13 (ani) cu noroc pentru BRAVO

Imagine
Bravo, revista pentru adolescenţi împlineşte 13 toamne frumoase. În acest număr aniversar, revista ne oferă un breloc (la alegere) cu pozele a 2 vedete şi o mostră de gel de duş, la acelaşi preţ de 2 lei. La mulţi ani, Bravo. 

Pro Tv Magazin 3D

Imagine
Revista care a apărut ieri vine cu o premieră pe piaţa ghidurilor tv, fiind "primul ghid tv 3D din România" (cum scrie şi pe copertă). Ţeapă! Doar 5 pagini sunt 3D, coperta, paginile a doua şi a treia, unde apare reclama de la zaharul Margaritar (care se pare că a sponsorizat celebrul număr 3D al revistei) şi 2 pagini de la rubrica Cover story. Revista ne invită să urmărim pe 13 noiembrie, la Pro tv, reclama 3D la celebrul zahăr, care nu îndulceşte deloc şi nu se vinde.  

Adevărul > Colecţia Scooby-Doo

Imagine
Îmi amintesc de acest câine fricos încă din fragedă pruncie, când "tembelizoarele" erau alb-negru. De azi serialul revine (pe lângă difuzările de la Carton Network). La doar 12 lei/dvd, colecţia e plină de mister, momente unice şi haioase. Odată cu primul dvd, veţi primi si box-ul colecţiei.

3 ani!

Imagine
3 ani de blog. Un blog simplu făcut din inimă şi care a fost sursă pentru alţii.  ddanette.blogspot.com a scris despre "imnul" cu pricina în decembrie 2007, la doar 2 zile după apariţia clipului la Otv. groapacuprosti.ro a scris şi el despre  "Imnul lui Cioacă" , în februarie 2008.  otvteleviziunea.blogspot.com postează în august 2008 un montaj video făcut de mine cu imagini din emisiunea DDD din 7.12.2007 în care am fost.  saccsiv.wordpress.com scrie în februarie 2010 un comentariu despre Tudor Gheorghe, întrebându-se dacă artistul este sau nu mason, după ce eu am făcut o legatura între artist şi casa de muzică Illuminati Music.   twilightloversromania.blogspot.com un blog al unei fane a celebrei serii TWILIGHT (AMURG) a scris despre apariţia revistei speciale dedicate acestei serii. Vă mulţumesc tuturor pentru că vă rupeţi din timpul vostru pentru a arunca un ochi pe blogul meu, care vă aşteaptă mereu. 

Isteria "călătoarei în timp" din promo-ul lui Chaplin

Imagine
De câteva zile nu mai putem citi liniştiţi pe budă un ziar că ne sare în ochi istericul subiect cu o femeie care călătoreşte în timp şi vorbeşte la un telefon mobil. Secvenţele fac parte din promoul filmului ""The Circus", regizat de Charlie Chaplin în anul 1928. Să ne uităm mai bine la poză:  În prima imagine (înainte de calul vopsit în zebră) o vedem pe "femeie" cum vine din partea dreaptă şi ţine în mână un dispozitiv sau mai bine spus "ceva". Unii spun că este un telefon mobil. Dar erau sateliţi în acea vreme? Releuri? Servere? ...etc. Alţii spun că este o călătoare în timp, dacă e femeie, pentru că pare mai mult un nene (o fi Nikita). Din altă parte se mai spune că am fi contemporani cu Evul Mediu, Imperiul Roman, Babilonul şi chiar cu Dacii, asta pentru că există celebra Maşină a Timpului.    În cea de-a doua  imagine (după ce trece de calul vopsit în zebră), "distinsa" deschide mâna puţin, cu degetul inelar şi cel mic ţine