Postări

Se afișează postări din 2018

153 de secunde de reculegere. 3 ani de la tragedia din Colectiv

Imagine
Când e câte o zi de comemorare, se blochează serverele Facebook-ului. Toată lumea îşi aminteşte, dinr-o dată, de evenimentul pe care îl comemorează. Nu e de ajuns să ne amintim de tragedia de la Colectiv. Nu schimbăm nimic prin asta, e doar o chestie de conştiinţă. Noi am căutat vinovaţi, fără să căutăm şi soluţii. Am dat vina pe Ponta, o fecioară politică azi. I-am judecat fraza lui Iohannis, cea în care a zis atunci că „a fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, o frază nefericită spusă de un om care tace şi când vorbeşte. De simbolistica şi esenţa tragediei de la Colectiv s-a uitat treptat, mai ales după venirea guvernului tehnocrat al lui Dacian Cioloş, premierul mic şi nevinovat, pregătit să vină la putere - de data asta să nu fie cu o punere în scenă a unei tragedii naţionale. Curat guvern, cu profesionişti, dar care, într-un final, adică după un an de guvernare, din ouăle pe care le cloceau, n-a ieşit niciun pui de aur. Apoi ne-am întors în timp: PSD a re

Cea mai eficientă firmă de deszăpezire e PRIMĂVARA!

Imagine
După zile de ninsoare, de ger şi chiar o scurtă ploaie de gheaţă, temperaturile au crescut şi zăpada e în curs de topire. E PRIMĂVARĂ şi această „firmă” nu are nevoie de contract luat pe ochi frumoşi, nu are nevoie de lopeţele, nu deszăpezeşte doar arterele principale, ci şi străduţele secundare. Primăriile, la câţi bani dau abonaţilor la astfel de contracte, nu ar trebui să se lase umilite de eficacitatea acestui frumos anotimp, care acţionează mult mai rapid decât sculele contemporane ale firmelor ce fac bani pentru concedii tropicale.

Nu vă fie frică de Codul Portocaliu, ci de Codul Penal!

Imagine
INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 1 martie, ora 23.00 – 4 martie, ora 10.00 Fenomene vizate: precipitații mixte și polei, ninsori moderate cantitativ și strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în majoritatea regiunilor. Va ninge, dar vor fi și perioade în care se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Banat și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul țării, iar în zona Munților Banatului și în cea de vest a Carpaților Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent. Temporar intensificări ale vântului vor fi în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55...60 km/h, precum și în zona montană înaltă, cu viteze de 70...90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Unele intensific

România are, pentru prima dată, o femeie prim-ministru

Imagine
Nu ştiu de ce a ales să îmbrace un fel de doliu. Vedem la vară ce va purta... dacă e să mergem după matematica schimbării periodice a guvernului. Până atunci, ţara asta are nevoie de o guvernare serioasă şi stabilă, pentru propăşirea naţională. Poate acestă funcţie e o pălărie prea mare pentru doamna Viorica Dăncilă, însă, aşteptăm surprize frumoase...  foto: Digi24