Normalitatea, ca boală...
Normalitatea este definită, în DEX, ca o „stare firească a lucrurilor”. A defini normalitatea este, pur şi simplu, un exces de zel. Ea nu are graniţe. După cutumă, dacă mai mulţi cetăţeni, sunt „abonaţi” la cârciumile dichisite (oamenii de la oraş le spun şi „terase”), atunci, pentru ei, asta e normal. Dacă un primar s-a uitat în funcţie, pentru el este normal să fie mereu acolo. Iar dacă cineva îi ameninţă vasul de budă, pe care stă, omu’ ăla e inamic public. Normalitatea ţine de cutumă, nici de fond şi nici de formă. Trecui pe la supermarketu’ din vale. La intrare, două cucoane, ca jandarmeriţa lui august din 2018, cu piepturile falnice (nu eu am văzut, ci ochii). La rând, la experimentul în masă al măsurării temperaturii de către păznicuţe (atribuţie care nu se găseşte în fişa postului), un el şi o ea. Păreau de familie bună, citiţi, din profil. Oameni care, probabil, au, în mobila din living, cartea „1984”. Pardon, cartea Sandei Marin, reeditată în 1984, de Editura Casa Româneasc