Normalitatea, ca boală...
Normalitatea este definită, în DEX, ca o „stare firească a lucrurilor”. A defini normalitatea este, pur şi simplu, un exces de zel. Ea nu are graniţe. După cutumă, dacă mai mulţi cetăţeni, sunt „abonaţi” la cârciumile dichisite (oamenii de la oraş le spun şi „terase”), atunci, pentru ei, asta e normal. Dacă un primar s-a uitat în funcţie, pentru el este normal să fie mereu acolo. Iar dacă cineva îi ameninţă vasul de budă, pe care stă, omu’ ăla e inamic public. Normalitatea ţine de cutumă, nici de fond şi nici de formă.
Trecui pe la supermarketu’ din vale. La intrare, două cucoane, ca jandarmeriţa lui august din 2018, cu piepturile falnice (nu eu am văzut, ci ochii). La rând, la experimentul în masă al măsurării temperaturii de către păznicuţe (atribuţie care nu se găseşte în fişa postului), un el şi o ea. Păreau de familie bună, citiţi, din profil. Oameni care, probabil, au, în mobila din living, cartea „1984”. Pardon, cartea Sandei Marin, reeditată în 1984, de Editura Casa Românească.
El: „Stai, să ne ia temperatura!”. Pe semne că, în relaţie, el e ameţitul (cel care conduce) şi ea mafiota (persoana condusă), şi nu invers, aşa cum preacuvântează gospodina Budeanu, fată din structura specială a „influensărilor”.
Înainte de Covid, nici când eram răciţi-cobză (nu ştiu cum arată o cobză răcită), nu ne măsuram temperatura, iar acum ne aranjăm, corect şi corespunzător, la coadă. Precum găinile din „Ferma animalelor”, după legile porcului de tip nou, Napoleon. Normalitatea clasică s-a schimbat. E o boală pe care o tratăm, forţat, cu o normalitate de tip nou. Şi cum mai spun unii cugetători în absolut: „Să ne obişnuim să trăim cu virusul”. Zic, să mai punem nişte tacâmuri în plus, la masă, no.
Şi iaca, fiii moşului, ne încălecă pe-o şa Covidu’, şi ne transformă normalul în noua ordine a normalului... S-avem grijă de noi şi să respectăm ce e de respectat.
Trecui pe la supermarketu’ din vale. La intrare, două cucoane, ca jandarmeriţa lui august din 2018, cu piepturile falnice (nu eu am văzut, ci ochii). La rând, la experimentul în masă al măsurării temperaturii de către păznicuţe (atribuţie care nu se găseşte în fişa postului), un el şi o ea. Păreau de familie bună, citiţi, din profil. Oameni care, probabil, au, în mobila din living, cartea „1984”. Pardon, cartea Sandei Marin, reeditată în 1984, de Editura Casa Românească.
El: „Stai, să ne ia temperatura!”. Pe semne că, în relaţie, el e ameţitul (cel care conduce) şi ea mafiota (persoana condusă), şi nu invers, aşa cum preacuvântează gospodina Budeanu, fată din structura specială a „influensărilor”.
Înainte de Covid, nici când eram răciţi-cobză (nu ştiu cum arată o cobză răcită), nu ne măsuram temperatura, iar acum ne aranjăm, corect şi corespunzător, la coadă. Precum găinile din „Ferma animalelor”, după legile porcului de tip nou, Napoleon. Normalitatea clasică s-a schimbat. E o boală pe care o tratăm, forţat, cu o normalitate de tip nou. Şi cum mai spun unii cugetători în absolut: „Să ne obişnuim să trăim cu virusul”. Zic, să mai punem nişte tacâmuri în plus, la masă, no.
Şi iaca, fiii moşului, ne încălecă pe-o şa Covidu’, şi ne transformă normalul în noua ordine a normalului... S-avem grijă de noi şi să respectăm ce e de respectat.
Comentarii